Mall-urile, stadioanele și universitățile sunt, de fapt, structuri liturgice care influențează și modelează gândurile și dorurile noastre. Oamenii — așa cum a observat Augustin — sunt ființe-ale-iubirii, pline de aspirații și pasiuni; pe scurt, suntem ceea ce iubim. James K. A. Smith se concentrează asupra temelor liturghiei și dorinței în *Dorul Împărăției*, prima carte dintr-o serie de trei volume: *Liturghii culturale*. În cele din urmă, Smith repoziționează educația prin procesul și practica închinării.
James K. A. Smith (n. 1970) predă filosofie la Calvin University (Grand Rapids, MI). Gânditor american de origine canadiană, Smith a studiat la University of Waterloo (Waterloo), Emmaus Bible College (Dubuque, IO), Institute for Christian Studies (Toronto) și Villanova University (Villanova, PA).
Cu o formare solidă în filosofie, Smith este interesat de întâlnirea filosofiei cu teologia. Este totodată ancorat solid în tradiția teologiei lui Augustin din Hippo, valorificând, în scrierile sale, concepte augustiniene fundamentale, pe care le reintroduce în circuitul contemporan al dezbaterii teologice. O altă sursă a gândirii lui Smith este filosofia contemporană europeană, în special filosofia franceză. Printre domeniile sale majore de interes se numără teologia filosofică, filosofia continentală, hermeneutica, postmodernismul, științele sociale și filosofia lui Augustin.
În curând, toate cele trei volume din seria *Liturghii culturale* vor fi disponibile la Editura Institutului Evanghelic de Studii Religioase.

